602 km

Adevărat zice o vorbă din popor: ”Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”. Ne-am pregătit pentru Bâlea-Podragu, am plecat spre Valea Vistei – vf. Moldoveanu şi am ajuns … pe unde se vede in poze. Am inceput turisticus la ruinele Mănăstirii Cârţa (am rămas impresionaţi de cat de bine intreţinut este locul). Am urcat, la fel de turisticus la Bâlea. Dar, pentru că totuşi ne-am propus să ne miscăm partea dorsală (in forma de scaun de birou, masină etc.)  am urcat – o ţâră mai munţoman – de la Bâlea (asta se intampla pe la ceasurile 4 după-amiaza) spre Vânătoarea lui Buteanu. Contrar tuturor aşteptărilor poteca până în şa era liberă (s-a aglomerat la coborâre, dar noi era deja departe) – se pare că vântul f.puternic de sus, micii, berea, porumbul de jos au fost de partea noastră. Am ajuns pe vârf, vreme superbă si nici ţipenie de om. Am sărit pe Moldoveanu, am măsurat Negoiul (nu-i mai mare de-un deget), am făcut poze, ne-o vâjâit vântul şi cu greu ne-am desprins de vârf şi am luat-o cătinel, cătinel (să nu ne spargem) la vale, către Capra. De-aici, pe cruce albastră am coborât, de celaltă parte a Făgăraşului, lângă cabana celor de la salvamont Argeş şi inapoi prin tunel la Roşiuţa noastră. Am innoptat lângă barajul Vidraru.
A doua zi am coborât spre sud (şi n-o vom mai face decât fortaţi de imprejurări – de ce? – din cauza lui “Mărineeeeee! ce faci băăăăăăăă?” de pe baraj sau a unei “Hai, doamnăăă, dă si mie un leu, să-i iau lu’ ăsta micu’ o bucată de paine!” intâlniţi la tot pasul). Am bifat in  trecerea noastră Mănăstirea Curtea de Argeş (diferenţă ca de la cer la pământ faţă de Bârsana din Maramureş, din punct de vedere al oamenilor).
Ne-am întors pe drumuri judeţene, pietruite (Roşiuţa o sa fie premiată pentru asta cu o pereche de stergatoare noi), prin satele de sub munte, unde lumea se uita la noi ca la urs – ce caută oare ăstia, cu număr de Alba, p-aci, s-or fi rătăcit săracii?!). Am ieşit pe valea Oltului şi de la Brezoi am pornit spre salba de lacuri de acumulare de pe Lotru. Am ajuns la Obârşia Lotrului, şi de acolo acasă (la Petrosani, că-s numa’ 29 km şi-i păcat să nu-i facem).
Restul e doar tristul drum de întoarcere, îndulcit doar de Parâng şi Retezat care, intr-o astfel de zi, te chemau să-i urci şi să le respiri aerul.
Ne-am promis că vom reveni in august. De data asta chiar vrem să se intample: primul sfârsit de săptămână din august îl rezervăm pentru Parâng (pornim de la Groapa Seacă până la Ref.Agătat-unde v-a fi tabăra de corturi – iar de acolo până pe Parângul Mare îi doar o aruncătură de baţ:)).
 Numa’ bine,
 Mari si Liviu